Drum în primăvară

Mugurii de iarbă se întorc în stele
Înotînd în neguri, înotînd în ger,
Vin de sub zăpadă primăveri rebele
Peste-a mea uitare, arcă de mister.

De nevoie plînge faldul de zăpadă,
Carul vechii toamne scîrţîie pierdut,
Nu e nici o veste, dar fără tăgadă
Iarna nu e iarnă, e doar gînd trecut.

Căi de drumuri albe se-nveşmîntă-n umbre,
Împăcare tristă vine peste noi,
Se dă clipa zilei, noaptea să ne umble
În pierduta şoaptă, ultimei nevoi.

Vine primăvara-n mugurii de ierbi,
Într-un pas de ducă păsuit de cerbi.

Reale primăveri

Abisul vieţii grabnic mă-nconjoară,
Bineţe-mi dau stăpînii de poveri,
Abia mai ştiu de gîndul stă să moară,
Ori de plec eu în prag de primăveri.

Cărări stinghere valului dau pace
Şi cheamă focul mîngîindu-l blînd,
Eu vin din pragul caselor sărace
Şi plec în largul falnicului gînd.

Cobai de marmă înstelat de grijă,
Podar pe calea unde toate plec,
Din steaua mea se rupe cîte-o schijă
În susurat izvor de plînset sec.

Mireasmă de scîntei îmbujorate,
Călări pe soare umbre mari se duc,
Mai sînt iubiri, încă mai sînt păcate,
De-n moarte plec, spre viaţă o apuc.

Şi tot mereu pe cale-s primăveri,
Bineţe-mi dau stăpînii de poveri.